Rămas bun, IURIE DARIE! Ducu Darie: „În ultimele clipe, eu și tata nu am mai comunicat prin vorbe, ci prin priviri”

Rămas bun, IURIE DARIE! Ducu Darie: În ultimele clipe, eu și tata nu am mai comunicat prin vorbe, ci prin priviri
Publicat: 12/11/2012, 15:19
Actualizat: 29/07/2014, 20:37

Actorul Iurie Darie a murit vineri seara, el urmând să fie înmormântat în cursul zilei de duminică. Fiul lui Iurie Darie, regizorul Ducu Darie, a declarat pentru Agerpres că tatăl său a fost „un suflet extraordinar”, care s-a luptat „până în ultima clipă” să trăiască. „Și-a dorit să trăiască până în ultima clipă, până la un moment dat, pentru că după aceea nu am mai comunicat prin vorbe, comunicam prin priviri”, a declarat Ducu Darie, regizor și directorul Teatrului Bulandra.

El a povestit că ultima dată când l-a văzut pe tatăl sau în viață a fost în urmă cu câteva zile și că amintirea cea mai placută pe care o are cu acesta este de când avea cinci ani, iar Darie senior îl învăța să deseneze.

„A fost extraordinar pentru mine că niciodată nu m-a obligat să gasesc un drum al meu, la fel încerc și eu să fac cu fiul meu. Nici nu m-a forțat și nici nu m-a certat”, și-a amintit Ducu Darie.

IURIE DARIE A MURIT

IURIE DARIE A MURIT. Cele mai importante ROLURI din cariera lui IURIE DARIE. VIDEO

IURIE DARIE A MURIT. Trupul neînsuflețit al lui Iurie Darie, depus sâmbătă la Teatrul de Comedie. Înmormântarea va avea loc duminică

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, un alt sociolog de la SNSPA, acuzat de Ana...
BREAKING | Avion Ryanair cu 153 de pasageri la bord, probleme tehnice pe Aeroportul Otopeni!
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au...
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele...
Informații îngrijorătoare despre starea lui Nicu Covaci: „Lucrurile nu se îndreaptă deloc spre bine”
Patricia a comandat o ciorbă de văcuță și o saramură de crap, într-un restaurant din...
Dieta STRICTĂ a lui David Popovici! Alimentele pe care nu le mănâncă niciodată: Este un...
Alertă pe Otopeni. Un avion cu 153 de pasageri a declarat urgență la bord după...
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Jocurile Olimpice de...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Preț ITP 2024: Cât timp poți circula cu ITP-ul expirat? Ce acte sunt necesare și...
David Popovici câştigă medalia de bronz a probei olimpice de 100 metri liber
Au AMUȚIT toți! Inteligența Artificială A ȘOCAT la Olimpiada de Matematică
Se elimină plata în numerar. Devine obligatoriu în România. Schimbarea pregătită de Guvern
Lidia Buble, apariție incredibilă în Capitală. Prinsă atunci când se aștepta mai puțin
Insula Iubirii Plus, sezonul 8. Diandra nu știe dacă își dorește să continue idila cu...
VIDEO Reacția halucinantă a tatălui adolescentului care a ucis un copil în Pantelimon. Ireal cum...
Gabriela Cristea traversează o perioadă dificilă cu fiica sa, Victoria! Cu ce dificultăți se confruntă:...
Marele rival al lui David Popovici în finala de 100 de metri, aflat în plin scandal...
BANCUL ZILEI. O blondă intră tremurând într-o farmacie: - D..d..doaaamnăă..a..veve..ți vi..vibratoare?
Premieră mondială: Bebelușii din Australia primesc un tratament pentru alergie la arahide